De ce adesea lucrurile mărunte din viaţa noastră, lucruri care nu au nici o importanţă, niste nimicuri cu acte în regulă, se trezesc ele aşa dintr-o dată să îşi dea importanţă?? De ce nu stau linistite acolo unde le este locul? De ce vin să ne bântuie ? Ce le-am făcut noi lor ? Hmm… poate le-am prea tratat cu indiferenta şi atunci ce şi-au zis: “ Ia să îi arătăm noi lui!” Şi ne arată!!!
Un zâmbet, o vorbă, un gând împărtăşit, un salut, o urare, un cântec etc. sunt lăsate aşa de uşor să treacă pe lângă noi fără să le apreciem la adevărata lor valoare, fără să i le întoarcem celui care ni le-a dăruit.
Apoi, dintr-o dată valoare lor creşte, dar creşte prea tarziu, atunci când cel care ţi le-a oferit nu mai este dispus să îţi mai ofere încă un zâmbet, încă un gând; de fapt, nu mai e dispus să îţi ofere nici măcar o secundă din viaţa lui.
Exista perioade când ţi se oferă totul şi nu apreciezi nimic, iar mai apoi ajungi să tânjeşti după mărunţişuri, după nimicuri, care înseamnă totul pentru tine. În acel moment “nimicurile importate” încep să te coplesească, ocupându-ţi mintea şi mai ales rănindu-ţi sufletul. Si atunci se creează o prăpastie care se adânceşte direct proporţional cu efortul tău de a mai salva din ceea ce a fost cândva. Atunci înţelegi cu adevărat ce înseamnă cuvintele:
Nimic nu e mai scump decât ceea ce primeşti gratis...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu